Terapia psihologică pentru vârstnici

Intervenția psihologică pentru vârstnici

Terapia pentru vârstnici este din ce în ce mai des utilizată. Deși în trecut se credea că aceștia au deja un sistem de gândire prea rigid și nu mai sunt capabili de schimbare, în ultimii ani punctul de vedere al specialiștilor din domeniul psihologiei s-a modificat semnificativ.

Cât de eficientă este terapia pentru vârstnici?

La prima vedere, ne-am putea gândi că plasticitatea și flexibilitatea mentală a vârstnicilor e redusă și nu le mai permite să se bucure de beneficiile terapiei. Există însă diverse studii care arată că psihoterapia pentru vârstnici funcționează. Ba mai mult, studiile dovedesc că intervenția psihologică este chiar mai eficientă în cazul persoanelor mai în vârstă decât a celor mai tinere.

De ce este terapia pentru vârstnici de importanță majoră?

Conform statisticilor, aproximativ 30% dintre adulți suferă de depresie, iar ratele par să fie mai mari în rândul persoanelor în vârstă. Bolile cronice, de la artrită la tulburări de somn sau afecțiuni cardiovasculare au un impact negativ suplimentar asupra sănătății fizice și mentale. La acestea se adaugă efectele secundare ale tratamentelor și medicației, ceea ce explică de ce starea psihică a persoanelor vârstnice este atât de afectată.

Să nu uităm și faptul că speranța de viață a crescut. Oamenii trăiesc mai mult. Totodată, problemele lor fizice, mentale, cum ar fi atât de des întâlnita boală Alzheimer sau demența senilă, dar și cele sociale precum incapacitatea și singurătatea se acutizează.

Copiii adesea pleacă de acasă la maturitate și se mută în alte orașe sau chiar pe meleaguri străine. Chiar și dacă rămân în aceeași localitate, au un program lung de muncă și proprii lor copii și familia de care trebuie să se ocupe. Prin urmare, părinții în vârstă trebuie să se ocupe adesea singuri de ei înșiși. Iar singurătatea este mai mult decât dureroasă. Singurătatea poate chiar ucide.

Care sunt semnele de depresie la vârstnici?

Uneori, semnele depresiei la persoanele în vârstă trec neobservate. Alteori, sunt atribuite în mod eronat procesului de îmbătrânire. Este important să fim atenți la acești indicatori pentru a putea începe cât mai repede intervenția psihologică. Iată câteva dintre cele mai uzuale semne de depresie:

  • pierderea interesului față de preocupările favorite
  • oboseală cronică
  • letargie  
  • pierderea apetitului
  • pierderea optimismului
  • autodeprecierea
  • autoizolarea
  • lipsa de interes față de ceea ce se întâmplă în jur
  • indiferența
  • refuzul de a mai lua medicația

Atunci când depresia nu este observată și tratată, pot apărea numeroase pericole. Persoana care deja prezintă risc crescut de complicații legate de vârstă poate deveni și mai vulnerabilă. Declinul cognitiv se poate intensifica rapid odată cu sporirea izolării sociale. Sănătatea fizică se poate deteriora când aceasta refuză hrana nutritivă și medicația.

De ce persoanele în vârstă ajung să sufere adesea de depresie?

Există numeroase motive pentru asta. De obicei, creșterea dependenței și sentimentul faptului că nu mai dețin controlul duc la depresie. E adevărat însă că toate persoanele în vârstă se confruntă cu reducerea autonomiei și lipsa de control asupra vieții lor, dar nu toate ajung să sufere de depresie. Aceasta nu face parte din procesul normal de îmbătrânire și nu ar trebui să fie privită astfel. De aceea, când depresia apare, este important să cauți ajutorul unui profesionist care poate înțelege dificultățile cu care persoanele în vârstă se confruntă și care îi poate ajuta cu acestea pentru a-și putea duce anii de viață rămași în pace și a se bucura în continuare și de momente frumoase.

De ce terapia pentru vârstnici poate fi uneori mai indicată decât medicația?

Persoanelor în vârstă li se prescriu foarte multe medicamente care au numeroase efecte secundare, inclusiv antidepresive, anxiolitice (medicamente împotriva anxietății) sau chiar antipsihotice pentru a trata diverse probleme psihice, chiar și simptome uzuale precum insomnia. E adesea mai simplu, mai ieftin și mai rapid să prescrii o rețetă decât să duci o persoană în vârstă la terapie. Acolo însă aceasta poate a discuta despre problemele cu care se confruntă și despre care are atâta nevoie să vorbească. Despre singurătate, teama de o boală gravă, teama de moarte, teama de a pierde controlul corpului care se degradează.

Care sunt efectele intervenției psihologice în cazul persoanelor în vârstă?

Intervenția psihologică are numeroase efecte, dar nu și pe cele secundare nocive pe care le pot avea medicamentele. Iar persoanele în vârstă au beneficii extraordinare când li se oferă ocazia de a se bucura de sprijin social, de înțelegere empatică și de cineva care să-i susțină pe plan psihic. Starea psihică se modifică semnificativ în sens pozitiv. Iar efectele se văd adesea și pe plan fizic, sănătatea fiind adesea îmbunătățită sau simptomele afecțiunilor datorate vârstei devenind mai tolerabile.

Terapia pentru vârstnici poate trata probleme des întâlnite precum insomnia și depresia. Aceasta reduce singurătatea și izolarea. Ajuta la reluarea contactului cu membrii familiei și la relații mai apropiate. Aduce beneficii majore pe planul sănătății fizice.

 

Iată câteva surse pentru studiile efectuate pe această temă:

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3330483/
  2. https://ajp.psychiatryonline.org/doi/abs/10.1176/ajp.141.10.1145?journalCode=ajp

 

Solicită o consultație gratuită

Programează-te pentru o primă întrevedere pentru a discuta despre problemele cu care te confrunți și a stabili dacă putem lucra împreună pentru a găsi soluții la acestea. Consultația inițială în cazul intervenției psihologice individuale pentru adulți este gratuită.

Ai nevoie să te consulți cu un psiholog specializat?
Open chat
Buna ziua! Cu ce va pot ajuta?